9 decembrie 2014

'DEMOCRATIZAREA PEISAJULUI' - REZOLUTIA ASOCIATIILOR MEMBRE IFLA EUROPE


Imi face o deosebita placere sa va aduc la cunostinta rezolutia semnata de catre asociatiile reprezentante ale tarilor mebre IFLA Europe in cadrul adunarii generale din Oslo, Norvegia 2014. Aceasta rezolutie a fost inanintata Consiliului Europei, Uniunii Europene si guvernelor tarilor participante. Printre semnatari se afla si Asociatia Peisagistiolor din Romania.

Cu deosebita consideratie,

ing.peis. Alexandru Ciobotă
Presedinte AsoP Romania
Timisoara 09.12.2014


(traducere lb. romană)


"LANDSCAPE DEMOCRACY

Landscape democracy este o formă de planificare şi proiectare prin care se voieşte ca toţi cetăţenii să participe în mod egal, fie în mod direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi aleşi la propunerea, dezvoltarea şi stabilirea regulilor prin care sunt modelate peisajele şi spaţiile lor deschise.
Subsemnaţii, în calitate de reprezentanţi ai celor 34 de Asociaţii Naţionale din Regiunea Europeană a Federaţiei Internaţionale a Arhitecţilor Peisagişti, în urma luării în considerare în cadrul adunării generale întrunite în Oslo a rezoluţiei Landscape democracy,

CREDEM

că peisajul este integrativ
Funcţionează ca o platformă care îi uneşte pe oameni pentru a se gândi la viitorul locurilor în care doresc să trăiască

că democraţia este participativă
Ceea ce înseamnă că îi implică şi îi include pe oameni, aceştia fiind parte integrantă din procesul de luare a deciziilor

Înţelegând că peisajul este un concept cultural, dezvoltat printr-un proces organic şi cumulativ, care face parte dintr-un patrimoniu comun fundamental pentru dezvoltarea calităţii vieţii,

Conştienţi de faptul că situaţia curentă a cetăţenilor Europei este afectată de schimbări climatice şi procese de globalizare, care contribuie la fragmentarea socială, dezechilibrul ecologic şi pierderea unei identităţi culturale

Dându-ne seama de nevoia urgentă de a ne modela peisajul în beneficiul tuturor, prevenind exploatarea nesustenabilă şi formând un sistem de guvernare participativ, care va asigura reacţii adecvate la urbanizarea, industrializarea şi poluarea aflate în continuă creştere.

ÎNDEMNĂM

Consiliul Europei, Uniunea Europeană şi toate statele membre IFLA Europe să dezvolte o viziune holistică cu privire la echilibrul cultural, social, politic, de mediu şi economic, dincolo de graniţele politice, în acelaşi timp
Pledând pentru politici culturale care să consolideze educaţia, formarea şi competenţele profesionale, în vederea creşterii gradului de conştientizare şi percepţia peisajului ca patrimoniu,
Asigurând o viziune democratică în stare să reafirme interese colective, depăşind diferenţe culturale, întărind legăturile dintre oameni şi mediul lor înconjurător,
Stabilind politici de peisaj şi programe care să asigure participarea plurală şi colectivă,
Dezvoltând peisaje împreună cu comunităţile locale, care să răspundă provocărilor de mediu, pe baza condiţiilor şi tehnologiilor locale, în vederea obţinerii unor peisaje eficiente din punct de vedere energetic şi a integrităţii ecologice,
Promovând unelte financiare şi sisteme manageriale care să permită comunităţilor să îşi protejeze şi îmbunătăţească peisajele,
Recunoscând că IFLA Europe deţine expertiza profesională, abordarea creativă şi viziunea holistică esenţiale pentru oferirea de soluţii pentru societăţi reziliente.

Respectând alte texte internaţionale şi europene pe această temă, precum:
  • Carta Socială Europeană (CoE, 1961)
  • Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial (Paris, 1972), în ale cărei Linii directoare operative s-a formulat pentru prima oară noţiunea de Peisaje culturale
  • Recomandarea privind participarea maselor largi în viaţa culturală şi contribuţia lor la dezvoltarea culturii (UNESCO, Nairobi, 1976), care consolidează o viziune amplă asupra participării democratice
  • Planul de acţiune privind politicile culturale de dezvoltare (UNESCO, Stockholm,1998), care recunoaşte importanţa societăţii civile într-un cadru democratic
  • Convenţia europeană a peisajului (CoE, Florenţa, 2000)"
(documentul original)