11 decembrie 2011

CIVILSCAPE SI-A ALES MEMBRII CONSILIULUI CONSULTATIV.

La Adunarea Generală CIVILSCAPE din Florenta (11 noiembrie a.c.) au fost aleși pentru prima oară membrii noului Consiliu Consultativ. Consiliul Consultativ a fost introdus ca urmare a adoptării de noi reglementări în Antwerp în decembrie anul trecut. Consiliu Consultativ va monitoriza punerea în aplicare a Convenției Europene a Peisajului în țările în care Civilscape este reprezentată. Consiliul Consultativ va înștiința Consiliul de Administrație cu privire la măsurile și proiectele necesare care să favorizeze punerea în aplicare a prezentei Convenții. De asemenea, va reprezenta toate țările cu organizatii member Civilscape si va asigura un echilibru al activităților Civilscape. Consiliu consultativ este prezidat de noul ales vice-presedinte Civilscape - Gerhard Ermischer.

Au fost aleși 22 de membrii în Consiliul Consultativ din rândul celor 23 țări membre, urmând ca Suedia să-și desemneze un candidat în perioada imediat următoare, postul rămânând vacant ca urmare a imposibilității preluării lui pe moment.

România va fi reprezentată la acest nivel de ing.peis Andrei Condoroș, actual vicepreședinte al Asociației Peisagiștilor din România - AsoP, membră CIVILSCAPE începand cu anul 2010.

În ședința Adunării Generale din Florența au fost alese de către delegați urmatoarele persoane:

AT: Mr Alexandru Calcatinge
BG: Mrs Maria Samadjieva
BE: Mr Carlo Jengember
CH: Mrs Christiana Storelli
(CY: Mrs Dr Artemis Yiordamli)*
CZ: Mr Martin Stransky
DE: Mr Prof. Dr. Klaus Werk
ES: Mr Juan Antonio Morales
FR: Mr Simon Jolivet
GR: Mrs Aphrodite Sorotou
HU: Mr Gabor Rajnai
HR: Mrs Valerija Kelemen Pepeonik
(IS : Mr Arni Sigurbjarnarson)*
IT: Mr Francesco Alberti La Marmora
IR: Mr Terry O'Reagan
ME: Mrs Aleksandra Kapetanović
MK: Mrs Victoria Momeva Altiparmakovska
NL: Mr Gerrit-Jan van Herwaarden
RO: Mr Andrei Condoroș
SE:  -
SK: Mrs Lucia Skokanová
SR: Mrs Anna M. Plestovic
UK: Mr Jonathan Wordsworth

)*noile organizații din Islanda si Cipru și-au exprimat interesul de a deveni membre Civilscape puțin inainte de Adunarea Generală. Datorită faptului ca procesul de validare a cererii este încă în derulare, candidații din ambele țări au fost aleși în avans, numirea lor fiind confirmată atunci când procesul de validare va fi finalizat.

Consiliul de Administrație poate de asemenea alege membri în Consiliul Consultativ, numind următorii foști membri ai Consiliului de Administrație ca înaltii consilieri: Rita Micarelli și Bas Pedroli.

Consiliul Consultativ va monitoriza implementarea Convenției Europene a Peisajului la nivel European și național din prisma societății civile. Consiliul Consultativ va pregăti un raport care va fi publicat periodic de CIVILSCAPE: ”Societatea civilă și implementarea Convenției Europene a Peisajului”. Consiliul Consultativ va folosi separate o linie site-ului oficial pentru a organiza viitoarea sesiune de lucrări în mod eficient.  Alături de e-conferințe și co-operare on-line Consiliul se va întruni fizic în octombrie anul 2012.

30 noiembrie 2011

AsoP România prezentă la Conferinţa Naţională Extraordinară a Ordinului Arhitecţilor din România - OAR, 26-27 noiembrie a.c.

In perioada 26 - 27 noiembrie a.c., Palatul Patriarhiei - București, a găzduit Conferinţa Naţională Extraordinară a Ordinului Arhitecţilor din România - OAR, moment ce a marcat și celebrarea a 10 ani de existenţă de la înfiinţarea prin lege, precum şi aprobarea unui nou set de documente interne. 
Sesiunea oficială de deschidere a avut ca temă principală dezbaterea ”București - Bruxelles: oreșe distruse sau în dezvoltare?”, prilej de a saluta vizita domnului Olivier Bastin, Bowmeister al orașului Bruxelles.

Asociația Peisagiștilor din România - AsoP a dorit să marcheze acest important eveniment în semn de solidaritate și considerație. Aducem mulțumiri pe această cale domnului Arh. Şerban Ţigănaş - Președinte al OAR pentru invitația de a participa la acest eveniment festiv.

16 noiembrie 2011

FEDERATIA EUROPEANA PENTRU ARHITECTURA PEISAJULUI (EFLA) - CONCURS DE IMAGINE 2011

CONCURSUL DE IMAGINE organizat sub patronajul FEDERATIEI EUROPENE PENTRU ARHITECTURA PEISAJULUI (EFLA) si-a desemnat castigatorul pentru editia din 2011 in persoana Silviei Banyoi (TM/RO) - membru junior al Asociatiei Peisagistilor din Romania - AsoP. Felicitari !


"Photography is an art, a way of living.
It is about immortalizing a moment, a feeling.
It is about capturing the essence of a moment with all the feelings it comes,
it is that second that runs in the past and you have to catch it.

Bastion is about catching a moment of history in its contemporarity.
It is about evoquing old perfume with new essence,

it is about past memories in new colours...this is what Bastion represents."

Silvia Banyoi



Imaginea castigatoare va putea fi vizualizata timp de 3 saptamani pe pagina oficiala de internet a EFLA.

14 noiembrie 2011

TEDxYouth@Timisoara 2011

Peste 15 vorbitori, peste 10 workshop-uri exclusive, o petrecere privată și cum să “vezi” cu urechile la evenimentul TEDxTimișoara dedicat în special tinerilor (TEDxYouth@Timișoara)

Timişoara, 8 noiembrie 2011 – Peste 15 tineri excepţionali din Timişoara, ale căror idei merită să fie răspândite deoarece au şansa să schimbe lumea, vor vorbi în cadrul primului eveniment TEDx dedicat exclusiv tinerilor, organizat de către TEDxTimişoara în zilele de 19 şi 20 noiembrie 2011. Participanţii vor avea şi şansa de a fura meserie de la vorbitorii prezenți, lucrând cot la cot cu ei la proiecte, în cadrul a peste 10 workshop-uri unice în care vor învăţa cum să creeze design de produs, fashion design pentru vedete internaţionale, cum să fotografieze Universul sau cum să creeze aplicaţii mobile şi roboţi. Ei pot participa şi la un workshop cel prezentat de Daniel Kish, în care vor învăţa ştiinţa din spatele ecolocaţiei umane, care le permite oamenilor să “vadă” cu urechile.


Daniel Kish, singurul om din lume capabil sa “vada” cu urechile, vine în premieră în România, în exclusivitate pentru TEDxTimişoara, unde va împărţi scena cu peste 15 români de valoare:
Eduard Schneider, unul dintre cei mai misterioșii producători muzicali români din anii ‘90 va veni împreună cu echipa lui cu care a filmat videoclipul viral “Timisoara Nighlife”, precum şi ultimul videoclip al vedetei Michelle Williams, fostă membră a Destiny’s Child;
George Hora, producător muzical care a lucrat cu Puya, Sistem, Voltaj şi Kamelia;
Vlad Temian, genialul elev care reuşeşte să unească grupuri diferite de tineri pentru a-i ajuta ca, prin colaborare, să-şi poată realiza cele mai îndrăzneţe proiecte;
Virgiliu Pop, unul dintre puţinii specialişti în drept spaţial ai lumii, apreciat de BBC şi de celebra revistă New Scientist;
Claudiu Lăzărciuc, artistul-inovator, singurul român care cântă la hang; peisagistul
Andrei Condoroş, cel care proiectează spaţii publice de interacţiune socială pentru oraşe; 

Adi Mihai Ionică și fratele său geamăn, creatorii Scorpionului Urban – un robot creat cu Arduino;
Andrei Juravle, astronomul care vă va învăța cum să vă feriți de a cădea în capcana informațiilor științifice false despre Univers;
Cătălin Negrea, designerul care încearcă să împace arta cu designul;
Ion Risti şi Constantin Cristandu îi vor invita, la rândul lor pe participanţi, să ia parte la o experienţă inedită: să fie lipsiţi de vedere timp de o oră.
Adrian Socaciu, tânărul care luptă pentru reînvierea mișcării sportive din universități și introducerea aceasta în circuitul sportiv internațional creând punți între mediul universital, cel privat, instituții și ONG-uri.
Pop Radu Ciprian despre rolul cărților în era Internetului și cum a reușit să doneze un număr impresionant de cărți bibliotecilor.

Înscrierile la TEDxYouth Timişoara se fac la adresa www.tedxtimisoara.com. Prețul unui bilet este de 138 RON, iar cei care se înscriu până în 15 noiembrie vor avea 50% reducere, plătind doar 69 RON. Biletul asigură intrare la toate sesiunile și workshop-urile, mâncare, participarea la petrecerea privată, posibilitatea de a schimba idei cu invitaţii și o reducere de 20% pentru următorul eveniment TEDxYouth@Timisoara sau TEDxTimişoara.

Mai multe detalii veţi găsi pe www.TEDxTimisoara.com, www.facebook.com/tedxtimisoara şi www.twitter.com/tedxtimisoara.

8 noiembrie 2011

SEARA PEISAGIȘTILOR '11 [2]

Cafeneaua Atelier, str.Oituz nr.5 (vis-a-vis de Facultatea de Arte Plastice, UVT)
Miercuri, 26 octombrie, ora 20.00


PROGRAM:
Partea 1: Summer School Spissky Hrhov 2011
Partea a 2-a: ELASA Germany- Energetic landscapes
Partea a 3-a: Students and Young Professionals Competition

REZUMAT:
Summer School Spissky Hrhov 2011 // Prezentarea Școlii de vară de la Spissky Hrlov, Slovenia, desfășurat în perioada 04 -15.07.2011 adresat studenților peisagiști. Tema atelierului de lucru fiind „Revitalizarea parcului și centrului istoric din satul Spissky Hrhov”, având participanți din cinci țări.

ELASA Germany- Energetic landscapes // Prezentarea întâlnirii anuale a arhitecților peisagiști, organizată anual în diferite țări din Europa. În vara anului 2011, organizatori au fost studenții din Munchen, care ne-au invitat într-un tur de două săptămâni în jurul Germaniei. Tema atelierelor de lucru fiind „Peisaj energetic”

Students and Young Professionals Competition // Lansarea unui nou concurs de către EFLA( European Federation of Landscape Architecture) dedicat studenților și tinerilor profesioniști, în vederea promovării meseriei de peisagist.

VORBITORI:
Partea 1: Melania Oneț și Cristina Conciatu
Partea a 2-a: Cristina Conciatu, George Fodoca și Rebecca Bedelean
Partea a 3-a: Edina Pinter


Eveniment organizat de studenții Secției de Peisagistică Timișoara și Departamentul Studenți al Asociației Peisagiștilor din România – AsoP.

Pentru mai multe detalii:
stud.peis. Rebecca Bedelean
Coord.Dep.Stud. AsoP Romania
+4 0741 025 229
rebeccabedelean@asop-romania.org.ro 
www.asop-romania.org.ro

24 octombrie 2011

CIVILSCAPE General Assembly // Florence, November 11th 2011



The 2011 General Assembly will be held in Florence. The main issue will be the election of the president, vice-president, treasurer and board. Also the Advisory Board members will elected by the General Assembly delegates.

The General Assembly in Antverp 2010 has decided to have the this year meeting in Florence on the November 11th and 12th. The Board agrreed during the May meeting in Strasbourg to announce the following agenda and to approve the date.


AGENDA:

1. Welcome address and Opening
by the President
2. Annual Report
by the General Secretary
3. Financial Report
by the Treasurer
4. CIVILSCAPE+10 - action plan for 2012-2014
5. Election of the President
6. Election of the Vice-President
7. Election of the Secretary General
8. Election of the Treasurer
9. Election of Board members
10. Election of the Advisory Board members
11. Next General Assembly
decision about date and place
12. Closing
by the President


ELECTIONS:
The elections will be held regarding to the recent statutes. Bedside this the following information will be helpful to organize the elections:

The candidates for the different positions can be nominated beforehand but also during the General Assembly.

Please address your advance nominations to the Nomination Committee (c/o CIVILSCAPE Office Bonn). In case you nominate a candidate please let us know if you have already asked that persons they would really like to run for this office. Otherwise we will try to contact nominees before the election. In any case please provide us with the actual telephone number, e-mail and postal address of the nominee.

If you like to nominate yourself you are welcome to ask the Nomination Committee to promote you.

It is expected that candidates will be present at the election during the General Assembly. If this is not possible, we need a person who is willing to promote the candidate. In that case it is necessary to provide this person with the usual information: like the personal contribution to CIVILSCAPE, the future plans, ideas and agenda and also a brief CV including some personal information. These facts should allow the delegates to get a better impression of the candidate.

23 octombrie 2011

SEARA PEISAGIȘTILOR '11 [1]

Cafeneaua Atelier, str.Oituz nr.5
(vis-a-vis de Facultatea de Arte Plastice, UVT)
Miercuri, 26 octombrie, ora 20.00


PROGRAM:
Partea 1: Elasa Switzerland-IFLA
Partea a 2-a: Refugiul Gugu din Parcul Național Retezat
Partea a 3-a: Big Landscape 2020


REZUMAT:
Elasa Switzerland-IFLA  // Prezentarea Congresului Mondial al Federaţiei Internaţionale a arhitecţilor peisagişti – IFLA, desfășurat în perioada 27-29 iunie 2011 în Zurich, Elveția, ajuns la cea de-a 48 -a ediție, la care au participat peste 1300 de arhitecți peisagiști din peste 74 de țări din lume. Totodată a avut loc și mini întâlnirea studenților peisagiști – ELASA, participând atât la congres, cât și la alte workshop-uri și seminarii.


Refugiul Gugu din Parcul Național Retezat  // Proiectul a fost propus de Asociația Altitudine și a fost finanțat de Fundația pentru Parteneriat și Mol România, în cadrul componenței Arii naturale protejate a programului Spații Verzi 2011. Acest proiect a avut ca scop crearea unui refugiu pe vârful Gugu în Parcul Național Retezat, prin recondiționare unei foste stâne, workshop care s-a desfășurat pe durata a 3 săptămâni.


Big Landscape 2020  // Conferința Big Landscape 2020 – Future vision 2011 a fost organizată și găzduită de către Institutul de Peisagistică din Marea Britanie –LA, pentru studenții peisagiști. Acest eveniment

s-a desfășurat pe durata a 3 zile, în Londra, timp în care au avut loc seminarii, workshop-uri și intervenții în peisaj.


VORBITORI:
Edina Pinter – AsoP Romania, Dep.Stud.
Sergiu Sîrbu – Asociatia Altitudine
Rebecca Bedelean - AsoP Romania, Dep.Stud.


Eveniment organizat de Departamentul Studentilor de la Peisagistica Timisoara

Pentru mai multe detalii:
stud.peis. Rebecca Bedelean
Coord.Dep.Stud. AsoP Romania
+4 0741 025 229
rebeccabedelean@asop-romania.org.ro 
www.asop-romania.org.ro

18 octombrie 2011

'Mureş River Greenway Concept' - Peisaj (cu iz international) in Romania

In perioada 4 – 24 Iunie 2011 municipiul Târgu Mureş a fost gazda Workshop-ului International IMLA – International Master of Landscape Architecture / Masterat International de Arhitectura Peisagera – program academic desfasurat in Germania cu participarea internationala a studentilor inscrisi de pretutindeni, sub indrumarea Prof. Dr. Frieder Luz (Foto 1) de la Universitatea Weihenstephan-Triesdorf, Germania.

Foto 1. Malul Muresului amonte de Targu Mures – Prof. Dr. Frieder Luz studiind terenul

Foto 2.  Sangeorgiu de Mures – mergand in sir indian de-a lungul DN15 tronson rural (de observat
infrastructura) – membrii echipei nr. 3: Fahad Alghamdi (Arabia Saudita) in fata, urmat de
subsemnata (Wendy Laura Cinta – Romania) si Issia Habou (Niger) in spate

Scopul acestuia a fost in primul rand profesional academic, pe criteriul organzarii intr-un context strain a unui proiect de anvergura care sa intampine situatia si necesitatile locale din punct de vedere pragmatic, si in al doilea rand profesional practic, venind in intr-ajutorarea unor autoritati locale pentru a depasi anumite obstacolele curente ale planificarii urbane.
 
Proiectul demarat a fost ales in functie de necesitatile locale, propuse de catre Consiliul Judetean Mureş, la intelegere cu organizatorul si colaboratorul din partea Universitatii Corvinus din Budapesta, Prof. Dr. Albert Fekete, pe tronson amonte de municipiul Târgu Mureş – comuna Sângeorgiu de Mureş vizand propuneri de amenajare a malurilor râului Mureş in concordanta cu dialogul urban-rural aferent planificarii strategice a spatiului determinat intre reperele acestea.
 
Evaluarea amanuntita a necesitatilor locale alaturi de beneficiarii proiectului, si anume reprezentantii Consiliului Local Târgu Mureş si ai Consiliului Judetean Mureş, urmarind o stransa colaborare cu echipa ONG-ului „UnDAverde”, a dus la elaborarea unor materiale de tipul viziuni si strategii pentru dezvoltarea in viitor a municipiului Târgu Mureş precum si a potentialului peisager din regiune, catalizator urmarit indeaproape pentru succesul proiectului dat.
Foto 3. Atelier Vestiar Complex “Weekend” Targu Mures – ultima retusare (de la stanga la dreapta):
Yujun Zhang (China), Ishrat Mahbub (Bangladesh), Wendy Laura Cinta (Romania), Daniel
Scheuffele (Germania), Susanne Raabe (Germania) si Fahad Alghamdi (Arabia Saudita) inainte
de prezentarea intermediara (17.06.2011 orele 15:00)

Foto 4. Terasa “Hotel Tineret” Targu Mures (de la dreapta la stanga): Prof. Dr. Frieder Luz
(Germania), Andrei Condoros – AsoP Romania, Susanne Raabe (Germania), Fahad Alghamdi
(Arabia Saudita), Yujun Zhang (China) si Wendy Laura Cinta (Romania) – 19.06.2011 orele 10:00
  Propunerile elaborate de cei 11 studenti organizati in 3 grupe diferite au intrunit in ansamblu urmatoarele obiective:
- reabilitarea din punct de vedere peisager a malului râului Mureş
- propunerea unor functiuni conexe sitului aferent dintre râu si localitati
- analiza urbana si studiul de propuneri alternative a zonelor de dezvoltare / construite
- intarirea functiunilor agricole si redefinirea acestora intr-un cadru modern european
- evaluarea si reabilitarea zonelor de agrement si recreere de-a lungul râului Mureş si in vecinatatea localitatilor studiate


Foto 5. Prezentarea Finala Targu Mures (24.06.2011 orele 10:00) – membrii echipei nr. 3 (de la
stanga la dreapta): Susanne Raabe (Germania), Issia Habou (Niger), Wendy Laura Cinta
(Romania) si Fahad Alghamdi (Arabia Saudita)

Rezultatele obtinute in urma acestui atelier de lucru cu tematica urban-peisagera au fost puse la dispozitia autoritatilor locale si s-au bucurat de participarea deschisa in cadrul prezentarii finale din data de 24 Iunie a catorva membri interesati ai urbei. (Foto 5) 
Acestea vor servi ca baza pentru propunerile viitoarelor Planuri Urbanistice Generale aferente perioadei 2012 – 2022 ale municipiului Târgu Mureş si comunei Sângeorgiu de Mureş, aflate in prezent in curs de elaborare.

Foto 6. Prezentarea Finala Targu Mures (24.06.2011 orele 14:00) – echipa IMLA & profesorii (de la
stanga la dreapta): Sven Rosenkranz (Germania), Kristin Vorloeper (Germania), Christian Polzin
(Germania), Prof. Dr. Albert Fekete (Ungaria), Prof. Dr. Frieder Luz (Germania), Ishrat Mahbub
(Bangladesh), Susanne Raabe (Germania), Wendy Laura Cinta (Romania), Yujun Zhang (China),
Fahad Alghamdi (Arabia Saudita), Daniel Scheuffele (Germania) si Issia Habou (Niger)


Colaboratori:
 
Ilona Csortán
Arhitect Sef, Consiliul Judetean Mureş

Arh. Angela Covacs,
S.C. Arhitecton S.R.L.

Arh. Klaus Birthler,
Vicepreședinte Asociația „UnDAverde”

Arh. Georgiana Branea,
Asociația „UnDAverde”

Mai multe informatii si rezultatele proiectului:
pe website-ul programului IMLA www.imla-campus.eu
sau http://www.imla-campus.eu/uploads/media/IMLA_IP_TarguMures_PartA.pdf
local, in agenda institutiilor din Mureş www.tirgumures.ro



Cinta Wendy Laura, inginer peisagist
AsoP Romania 

2 august 2011

EFLA Regional Congress

Estonian Landscape Architects’ Union (ELAU) 
and
European Federation for Landscape Architecture (EFLA)

Gives you a warm welcome to the official website of EFLA Regional Congress “Mind the Gap: Landscapes for a New Era”!

The congress will be held in Tallinn (Estonia) from 2 to 4 November 2011, and is organized by the Estonian Landscape Architects’ Union (ELAU).

We are hoping to welcome around 400 guests from European and neighbor countries. Both academics and practitioners from different fields are invited to participate and share their knowledge and experiences, revealing the most astonishing results in the landscape architecture field.

The congress program will consist in plenary and parallel presentations followed by open discussions. There will be 6 keynote speakers and 68 speakers divided into 18 parallel sessions. The official congress language will be English.

As part of the congress program there will be social evening events, exhibitions, student competition as well as pre and post tours around the unique and picturesque places in Estonia.

This event will mark a new chapter in EFLA’s history as the first (of several) Regional Congress of the European Region of IFLA (International Federation of Landscape Architects). Agreements have been established to continue with the tradition in 2012 (Barcelona) and 2013 (Germany).

After the congress, EFLA will held its two days annual General Assembly in Estonia, so far only taken place in Brussels.

We are looking forward to have you in Estonia,

Sincerely yours,

Congress Organising Committee

Contact: 
Estonian Landscape Architects' Union
efla2011@maastikuarhitekt.ee

www.efla2011.com

24 iulie 2011

WORKSHOP "Uzina de Apa" Suceava. Centru de Arhitectura, Cultura urbana si Peisaj


Descrierea programului/proiectului:

Ordinul Arhitecţilor din România, filiala N-E a iniţiat proiectul de refuncţionalizare a fostei Uzinei de apă a oraşului prin transformarea ei într-un Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj.

OAR NE îşi propune în cadrul acestui proiect să organizeze un workshop cu studenţi care să contribuie cu soluţii la integrarea viitorului Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj în viaţa urbană a oraşului Suceava. Organizarea acestei actiuni se va desfăşura cu un an inaintea împlinirii a 100 de ani de la punerea în funcţiune a Uzinei de apă a oraşului Suceava şi se doreşte a fi o etapă de pregătire pentru acest eveniment important din istoria oraşului. Evenimentul va fi dublat şi de finalizarea celei mai mari părţi din refacerea integrală a sistemului de alimentare cu apă, canalizare, reabilitare a străzilor şi iluminatului public finanţate din fonduri externe. Primăria şi societatea publică ce administrează reţelele, ACET Suceava, au în vedere să sărbătorească simultan aceste două momente de înnoire a oraşului aflate la intervalul simbolic de timp, de 100 de ani.

“Uzina de apă reprezintă in istoria Sucevei, momentul decisiv marcând intrarea în modernitate din punct de vedre urbanistic a unui oraş care, pana la acea dată, încă mai păstra ceva din aerul patriarhal al vechilor zidiri medievale.”[1]

Uzina de apă face parte dintr-un ansamblu de utilitate tehnică care avea în componenţă 6 construcţii din care 4 (camera de deferuginare, puţul de apă curată, rezervoare îngropate şi puţul colector) se află în patrimoniul Primăriei Municipiului Suceava. Ansamblul Uzina de apă – Suceava includea iniţial şi clădirea în care se aflau amplasate pompele ce ridicau apa la castelul de apă şi locuinţa administratorului. Ca arhitectură exterioară, cele două clădiri, aflate în apropiere, au aceleaşi caracteristici stilistice cu obiectivul aflat în patrimoniul Primăriei. „Casa pompelor” se află în administrare şi este utilizata ca atelier de reparaţii de către ACET Suceava (întreprinderea de reţele comunale) iar „Casa administratorului” este locuinţă particulară.
Uzina de apă din Suceava (Wasserwerk der Stadt Suceava) a fost proiectată de dr.ing. G. Thiem, inginer de construcţii civile (zivillingenieur) din Leipzig în 1908 (conform unor documente recenzate în arhiva Interprinderii comunale regionale Suceava în 1954). Ea a fost construită de firma „Thiem und Sohne”(„Thiem şi fiii”) ce a avut contract cu primăria Suceava. Ansamblul a fost finalizat şi dat în folosinţă în anul 1912. Aceasta a funcţionat până în anul 1960, când a fost înlocuită cu o staţie mai modernă. După această dată, utilajele au fost dezafectate, clădirile rămânând neutilizate până în acest moment.


Recent, ansamblu format din cele patru construcţii aflate în patrimoniul Primăriei Municipiului Suceava a fost clasat ca şi monument istoric grupa valorică B cod LMI SVII- m-B-21030, prin Ordin al Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2393 /16.06.2011

Uzina de apă face parte din patrimoniul industrial al oraşului Suceava având o semnificaţie istorică, tehnologică, socială şi arhitecturală deopotrivă. OAR îşi propune să reintegreze această clădire în comunitate şi să contribuie astfel la promovarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului arhitectural industrial în rândul instituţiilor, autorităţilor locale precum şi al societăţii civile.

În prezent, Primariei Municipiului Suceava şi Ordinul Arhitecţilor din România- Filiala Nord- Est au semnat un contract de asociere. În curs se află lucrări de reabilitare a fostei uzine de apă, etapizate pe parcursul a 3 ani. Proiectul se desfăşoară în doua etape majore:
- etapa 1 / 50% = consolidare + spaţiul expoziţional cu amenajări strict funcţionale
-etapa 2 / 50% = sală de conferinţe, spaţiu administrativ, amenajări interioare şi exterioare integrale.
La finalul primei etape, pe data de 12 august 2012 se doreşte inaugurarea Centrului de Arhitectură Cultură Urbană şi Peisaj.
Filiala OAR Nord Est a inchiriat Casa administratorului ca sediu pentru o perioada de 2 ani. O mare parte a lucrarilor workshopului si a celorlalte activitati ale proiectului cultural propus se vor putea desfasura in spatiile acestei cladiri.


Prin proiect se încearcă găsirea unor răspunsuri la problemele viitorului Centru de Arhitectură: poziţionarea în cadrul oraşului, lipsa unei infastructuri adecvate în zonă, vecinătăţile care nu pun în valoare construcţia, diversitatea funcţionala prezentă (locuire pavilionară, servicii, terenuri libere fără o destinaţie precisă), distanţa de aproximativ 1 km faţă de Zona Centrală a oraşului şi implicit faţă de principalele centre de interes ale acesteia, acces pietonal îngreunat de lipsa amenajărilor şi a punctelor de interes din cadrul zonei, lipsa unor activităţi publice care să conducă la o mai bună utilizare a spaţiului public. Luând în considerare aceste aspecte, este necesar să se studieze modul în care pot fi eliminate disfuncţionalităţile existente. Prin workshop-ul interdisciplinar propus se vor identifica soluţii de integrare la nivelul oraşului a Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj în relaţie cu Zona Centrală şi alte puncte de interes din oraş.


Premisele de dezvoltare ale acestei zone sunt favorabile, dat fiind faptul că oraşul a cunoscut în utimii ani o concentrare a investiţiilor în sectorul comercial de tip hiper market sau mall, funcţiuni care au înlocuit treptat zonele productive nefuncţionale. Ca atare, specificul industrial al zonei aflate pe latura nordică a râului Suceava începe treptat sa fie înlocuit, observându-se dezvoltarea unui nou pol urban cu o atractivitate extrem de crescută. Acest pol de dezvoltare începe să-şi exercite influenţa în zonele adiacente lui şi în arealele aflate pe malul sudic al râului Suceava (zona în care se află şi viitorul Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj). O alta zonă cu un potenţial maxim de dezvoltare aflată în apropierea Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj este malul râului Suceava. Această zonă dispune de vecinătatea favorabilă a noului pol de dezvoltare (Iulius Mall) şi de premisele unor investiţii pentru amenajarea acesteia ca şi spaţiu destinat activităţilor de loisir. Planul Urbanistic General al Municipiului Suceava (aflat în lucru), va constitui şi acesta o oportunitate pentru realizarea unor astfel de investiţii, atât pentru maulul râului Suceava, dar mai ales pentru dezvoltarea unui nou pol urban în vecinatatea Centrului, prin schimbarea caracterului funcţional.

Temele workshop-ului vor fi creşterea accesibilităţii şi atractivităţii Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj printr-o corectă semnalizare la nivelul oraşului, amenajare, relaţionare dar şi crearea unei identităţi specifice (prin intermediul unei sigle şi a altor elemente de identificare). Tratarea interdisciplinară de către studenţii participanţi va aduce beneficii din punctul de vedere a calităţii şi viabilităţii soluţiilor.
Având în vedere valoarea acestui element şi a problematicii sale, considerăm că elaborarea unor soluţii viabile pentru valorizarea şi integrarea sa este posibilă prin efectuarea şi sintetizarea unor analize multicriteriale, în cadrul unor echipe interdisciplinare.
În prezent este în curs de actualizare PUG-ul mun. Suceava, fapt care reprezintă o şansă pentru proiectul de refuncţionalizare a fostei Uzine de apă prin studierea modalităţilor de îmbunătăţire a relaţiilor acesteia cu localitatea.
Ce percepţii au locuitorii despre zona unde se află fosta Uzină de apă a oraşului? Ce modificări s-au produs în identitatea urbană a locuitorilor? Cum ar putea acţiona comunitatea pentru valorifizarea uzinei de apă? Cum poate oraşul să integreze fosta uzină de apă în viaţa sa culturală, economică, socială? Acestea ar fi unele dintre întrebările prin care se concretizează provocarea reprezentată de acest obiectiv pentru comunitate.

Studenţi cu formaţii diferite (arhitecţi, urbanişti, peisagişti, artişti şi sociologi) din 5 centre universitare (Suceava, Iaşi, Bucureşti, Cluj şi Timişoara) vor porni de la aceste întrebări pentru a identifica soluţii pentru integrarea viitorului Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj la nivelul oraşului. Tema cuprinde evaluarea situaţiei existente, cunoaşterea reprezentărilor pe care le au locuitorii despre Uzina de apă şi rolul viitorului Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj, elaborarea unor soluţii de integrare la nivel fizic în oraş dar şi prin activităţi de animare a spaţiului reabilitat.


Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj îşi propune să se integreze la rândul său în viaţa culturală a oraşului. În contextul cultural românesc, arhitectura şi urbanismul nu sunt percepute ca acte de cultură decât la nivel declarativ, ele fiind văzute ca activităţi tehnice al căror produs poate eventual deveni un bun cultural. Activitatea de proiectare ar trebui considerată la rândul său drept act de cultură, aşa cum se întâmplă în alte domenii de creaţie. Procesul propriu-zis de găsire a unei soluţii de proiect pentru un spaţiu public ar trebui să conţină valorile şi viziunile culturale ale numeroşilor actori care trebuie să participe la el.

Obiectivele proiectului:

Obiectiv general:

- Valorizarea vechii uzine de apă a oraşului Suceava care va deveni Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj

Obiective specifice:

- Integrarea în viaţa urbană a oraşului Suceava a Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj
- Identificarea solutiilor pentru creşterea accesibilitatii Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj
- Mediatizarea Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj
- Orientarea profesională a studenţilor participanţi prin identificarea intereselor şi disponibilităţilor individuale ale studenţilor (urbanişti, sociologi urbani, arhitecţi, peisagişti, artişti vizuali).

Detalii cu privire la procedura de înscriere aici 

5 iulie 2011

Masterat „Urbanism si amenajarea teritoriului”, Timisoara


Localitatea: TIMISOARA, str. Traian Lalescu Nr.2/A, 300223
Universitatea: UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA
Facultatea: ARHITECTURA
Departament: URBANISM
Masterat: URBANISM SI AMENAJAREA TERITORIULUI
Coordonator:  conf. dr. arh. RADU RADOSLAV

Masteratul de „Urbanism si amenajarea teritoriului” a fost reacreditat in iunie 2011 de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) pentru a se alinia procesului Bologna, avand acum o durata de 2 ani.

Fiind multidisciplinar acest masterat este dedicat nu numai absolventilor facultatilor de arhitectura ci si celor ce provin din domenii conexe sau administratie.  In cadrul acestuia vor tine cursuri  pe teme diverse ca planificare urbana, management urban, peisagistica, geografie, drept urban, cadastru, etc.  cadre didactice de la Universitatea Politehnica Timisoara si Universitatea de Vest precum si specialisti asociati.

Conform ultimelor reglementari  ale RUR (Registrul Urbanistilor Romania)  absolvirea unui masterat de 120 credite cu durata de doi ani in domeniul urbanismului este o conditie in dobandirea dreptului de semnatura  pentru alcatuirea, respectiv coordonarea documentatiilor de urbanism si amenajarea teritoriului.

Admiterea se va desfasura in septembrie 2011 si va consta in sustinerea in cadrul unui interviu a unei lucrari tip referat realizata anterior, pentru care bibliografia va fi afisata o data cu comunicarea datei exacte a examinarii. Sunt disponibile 25 de locuri din care 18 bugetate si 7 cu taxa. 
Marius Gaman